UN FJSC-IST ÎN JAPONIA

Cosmin Marinescu, student la Masterul de Campanii de Comunicare în Relații Publice și Publicitate, câștigător al bursei MIRAI, oferită de Guvernul Japoniei, ne împărtășește experiența sa niponă.

 

EXPERIENȚA MIRAI

 

În perioada 14-22 decembrie am avut ocazia să petrec o săptămână în Japonia, mulțumită programului MIRAI (viitor), un program de schimb intercultural pentru 80 de studenți din Europa, organizat de Ministerul de Afaceri Externe al Japoniei.

Astfel, am avut privilegiul să descopăr Japonia și cele trei orașe reprezentative ale sale: Tokyo, Kyoto și Hiroshima, dar și să particip  la cursuri și seminarii ce au avut loc în două din cele mai prestigioase universități din lume: Waseda University și Kyoto University.

Cele șapte zile au fost pline de activități prin care am descoperit diferitele fețe ale Japoniei, de la cultură și istorie la gastronomie, educație sau tehnologie. Am descoperit o țară îndreptată către viitor, dar ancorată puternic în trecut și tradiție. Japonia este locul în care istoria și tehnologia coexistă și însăși această coeziune mi-a definit întreaga experiență acolo.

Astfel, în Tokyo am vizitat muzeul Edo-Tokyo, muzeu dedicat istoriei și culturii orașului, am urcat pe una din cele mai înalte clădiri din Tokyo pentru a vedea panorama la apus, am avut parte de mese tradiționale, sesiuni de comunicare cu studenți japonezi, seminarii în care s-au discutat despre relațiile de pace dintre Japonia și celelalte țări și despre ce demersuri face aceasta înspre neploriferarea bombelor nucleare la nivel modial.

În Hiroshima am vizitat insula Miyajima, un loc spectaculos ce ne-a lăsat pe toți fără suflare, plin de spiritualitate, istorie și… căprioare prietenoase. Tot în Hiroshima am vizitat monumentul și muzeul bombei atomice, acolo unde am ascultat testimonialul unei femei de 84 de ani, supraviețuitoare a atacului cu bombă atomică. Bomba de uraniu a emanat 4000 de grade Celsius și a distrus totul în cale, pe o rază de 2 kilometri. Radiațiile s-au dovedit a fi și acestea foarte periculoase și au declanșat așa numita boală A-bomb ce a afectat sute de mii de persoane. Faptul că am aflat despre consecințele și suferința produse de bomba atomică de la Hiroshima a reprezentat un alt motiv pentru care aceasta a fost o experiență de neuitat.

Am călătorit, apoi, cu trenul de mare viteză Shinkansen și am ajuns în Kyoto, oraș antic în care se află peste 2000 de temple. Acolo am văzut unele din cele mai frumoase peisaje și locuri pe care Japonia le poate oferi: Templul Kiyomizu (construit prin îmbinare, fără a se folosi cuie) și Kinkakuji – Templul Golden Pavilion (templu zen decorat în frunze aurite). Totul s-a terminat cu o ceremonie a ceaiului matcha la care am fost privilegiați să participăm deoarece însuși localnicii nu au ocazia să participe, întregul proces fiind foarte sacru.

Experiența din Japonia a fost una de neuitat, dar mai ales prin faptul că m-a făcut să gândesc diferit și să îmi văd propria cultură cu ochi diferiți. Am alcătuit, astfel, o listă cu lucruri pe care le-am găsit a fi cele mai interesante și pe care aș dori să le împărtășesc tuturor:

  • Japonia este locul în care zgârie-norii se împletesc perfect cu templele vechi de sute ani;
  • Cel mai mare semn de respect în cultura japoneză este punctualitatea;
  • Atunci când cineva îți trece în față, pe stradă, acesta își pleacă capul în semn de respect;
  • Nu există coșuri de gunoi pe străzile din Japonia și totuși toate orașele sunt extrem de curate;
  • Locuitorii primesc amendă pentru mașinile nespălate;
  • Ușile taxiurilor se deschid automat, iar taximetriștii poartă întotdeauna mânuși albe și pălării;
  • În Japonia se conduce pe partea stângă. Același lucru se aplică și pentru mersul pe trotuar sau scări rulante;
  • Muzeul Edo-Tokyo conține replici în mărime naturală a clădirilor din toate perioadele orașului Edo (în prezent cunoscut ca Tokyo);
  • Panoramele sunt mereu impresionante, dar Tokyo-ul văzut de pe clădirea Roppongi Hills te lasă fără cuvinte;
  • Un mic dejun sănătos este format din orez, boabe de soya, bambus, ghimbir și prune murate;
  • Japonezii folosesc bețișoarele chiar și pentru a tăia carnea de pui sau vită;
  • În foarte multe restaurante ești obligat să te descalți la intrare și să porți papuci;
  • În și mai multe restaurante se mănâncă stând jos, pe saltele din bambus – tatami;
  • Locuitorii încearcă să se protejeze de boli prin a purta măști chirurgicale;
  • În Japonia există doar toalete smart, dotate cu radio, sunetul mării sau colac încălzit în mai multe trepte – chiar și la metrou sau în gări;
  • Distanța între Kyoto și Tokyo este de aprox. 500km și se poate parcurge în 1h50m cu ajutorul trenului Shinkansen ce prinde viteze de până la 350km/h;
  • Toate scaunele din metrou sunt încălzite;
  • Chankonabe este prânzul pe care l-am mâncat împreună cu încă trei persoane, dar care este destinat unui singur luptător sumo;
  • Aromele de ceai matcha se întind de la ciocolată sau biscuiți până la produse de curățat;
  • În Tokyo există un cartier, Akikabara, care este dedicat exclusiv electronicelor, jocurilor și benzilor desenate.

Pentru că imaginile sunt cele mai grăitoare și pentru că felul de a mă exprima cel mai bine este prin fotografie, am creat un jurnal vizual al călătoriei mele în Japonia, jurnal pe care îl puteți vizualiza pe Instagram: @japan.log (www.instagram.com/japan.log).

Foto: arhiva personală

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s